"learning is experience...
everything else is just information"

Creşterea calităţii şi accesului la educaţie în zona transfrontalieră prin promovarea abordării inovatoare a învăţării accelerate
ALEG 2SOFT/1.1/17
Instrumentul European de Vecintate (ENI)

Sunt eficiente
metodele comune
de învățare?

Psihologul John Dulosky de la Universitatea de Stat din Kent a derulat deja câteva cercetări asupra diferitelor tehnici de învățare pentru a le verifica eficacitatea. Există cinci metode folosite în mod obișnuit în sistemul educațional, dar acestea nu sunt foarte eficiente.

• Recitirea

Această metodă implică pur și simplu citirea aceleiași informații din nou și din nou cu credința că un efort mai mare este egal cu o retenție mai mare. Cercetările indică faptul că recitirea ajută doar la nivelurile ridicate de procesare (reproducerea ideilor principale), mai mult decât cele de la nivelul detaliilor. Efectele benefice sunt mai mari dacă recitirea este spațiată, adică se produce la o săptămână sau două după citirea inițială.

• Sumarizarea

În această tehnică de învățare elevilor li se cere să sumarizeze ceea ce ei au învățat în legătură cu un subiect. Deși această tehnică este utilă, limitarea ar fi că elevii trebuie învățați cum să sumarizeze pentru a îmbunătăți învățarea și retenția.

Un alt studiu evidențiază că elevii care și-au însușit cele mai bune metode de a sumariza materialul citit, au fost capabili să își reamintească informația, comparativ cu alții care nu au fost formați în acest sens. În consecință, necesitatea training-ului extensiv pe acest subiect face ca această metodă să fie mai puțin fezabilă, întrucât acesta reprezintă în sine un nou subiect de formare.

• Imageria aferentă textului

Cercetările arată că beneficiile imageriei sunt pe termen scurt. Această strategie nu este fezabil a fi folosită pe scară largă. Elevii mici pot găsi dificilă asocierea unor imagini pentru materialele complexe de învățare. Mai mult decât atât, cea mai mare parte a conținutului ce este învățat în școală nu este prietenos din punctul de vedere al imaginii.

• Sublinierea și evidențierea

Sublinierea implică marcarea de către subiecți a ceea ce ei consideră a fi părți importante din materialul citit prin subliniere sau prin folosirea unui marker colorat. Textul mai puțin subliniat este totuși mai eficient în engramare.

Un studiu arată că un grup de elevi care au subliniat textul și apoi l-au revizuit într-o etapă ulterioară au obținut rezultate mai slabe în ceea ce privește reamintirea informației comparativ cu un grup care a revizuit textul curat. Dunlosky concluzionează că sublinierea poate fi doar un punct de pornire a învățării și că ea trebuie acompaniată de metode mai eficiente de studiu

• Mnemonica cuvintelor cheie

Vă reamintiți de rezumarea culorilor spectrului luminii vizibile în forma rezumată ROGVAIV? Aceasta reprezintă o tehnică mnemonică bazată pe cuvinte cheie. Beneficiul acesteia este că îți poți aminti cuvinte cheie dintr-o propoziție care apoi susțin mai departe abilitatea de a-ți reaminti altă informație cu un grad mai ridicat de dificultate. Cu cât mai interesante faci cuvintele cheie, cu atât mai mari sunt șansele de a ți le reaminti. Dar această metodă are o limitare pentru că nu poți crea mnemonici pentru orice lucru ai nevoie să înveți. Dacă ai o cantitate impresionantă de material de învățare nu este fezabil să dezvolți mnemonici pentru fiecare noțiune.

Care sunt
strategiile de învățare
dovedite științific
a fi eficiente?

• Testarea practică

După ce ne-am finalizat studiile, rareori mai suntem puși în postura de a fi subiecți ai unei forme de testare sau examinare. Cei mai mulți oameni nu doresc să mai treacă prin acele faze de anxietate și stres datorate examenelor. Dunlosky sugerează însă, că aceasta este una dintre cele mai bune tehnici de învățare pentru a ne aprofunda cunoștințele. Faptul că un individ continuă să citească ceva, din nou și din nou, aceasta nu înseamnă că va duce la rezultate mai bune.

Dacă însă, de exemplu, elevul acoperă cu mâna o porțiune din materialul citit și face efortul de reamintire din memorie, acest fapt va impulsiona în mod pozitiv învățarea. Folosirea tehnicii testării practice înaintea unui examen stimulează reamintirea informației și este numită participare activă în învățare. Una din modalitățile prin care se poate face testarea practică este folosirea flash card-urilor. Acestea expun toate întrebările pe față și răspunsurile corecte pe spate.

Deci, până când îți poți aminti informația solicitată prin întrebare, trebuie să ții flash cardul cu fața în sus. Odată ce ți-ai amintit informația, cardul se întoarce și se mută într-un alt teanc al răspunsurilor deja știute.

• Practica distribuită / spațiată

Cel mai popular mod de învățare este studierea întregii materii într-o singură secvență lungă înaintea unui examen sau a unui test. O altă abordare mai eficientă este dedicarea unui interval mai scurt de timp în fiecare seară pentru a întinde studiul pe câteva zile înaintea examenului. Această abordare se numește practica distribuită a învățării și vizează răspândirea practicii sau studiului pe un interval mai mare de timp decât a comasa totul înaintea termenului limită al examenului. Cercetările au dovedit că studenții rețin cunoștințele și abilitățile pentru o perioadă semnificativ mai mare dacă aplică tehnica practicii distribuite, deși aceasta presupune mai mult efort și un interval de timp mai mare. Practica distribuită necesită formarea unui set adecvat de obișnuințe și exercițiul îndeajuns al autodisciplinei din partea elevului.

Ebbinghaus a observat că există o relație aproape liniară între timpul inițial alocat învățării și cantitatea de material învățat. Cu cât mai mult timp petreci asupra unui material de învățare, aparent crezi că mai mult înveți. El a numit asta Ipoteza Timpului Total. Aceasta pare să susțină teoria învățării prin repetiție la care apelează toate sistemele educaționale până în zilele noastre. Știm acum însă, că acesta este un mod simplist de înțelegere și că nu doar timpul petrecut e important, ci și calitatea acestuia și aspectul în care informația e prezentată. De fapt, învățarea accelerată este abordarea care răstoarnă Ipoteza Timpului Total și instaurează tehnica practicii distribuite. Aceasta susține că timpul alocat pentru învățarea unui anumit subiect este semnificativ mai mic dacă învățarea este spațiată într-un anumit cadru temporal. De exemplu, o sarcină care ia 30 minute, dacă este învățată toată într-o zi, va lua 22 minute dacă este spațiată pe două zile. Similar, reactualizarea crește dacă este o scurtă pauză între 2 prezentări ale aceluiași material. Mai mult decât atât, dacă subiectul se testează singur și reușește să-și amintească răspunsul corect, memoria legată de acele fapte va fi considerabil îmbunătățită comparativ cu situația în care acele fapte îi sunt expuse de-a gata. Implicarea activă este întotdeauna mai puternică decât învățarea pasivă.

Ce alte tehnici de învățare au un potențial ridicat pentru reținerea eficientă a informației?

Practica mixtă

Această metodă de învățare reprezintă următorul nivel de abordare comparativ cu practica distribuită. Ea implică combinarea diferitelor tipuri de probleme sau de materiale de studiu într-o singură sesiune de învățare. Abordarea obișnuită înseamnă să înveți toate aspectele unui singur concept, să rezolvi toate problemele practice și activitățile aplicative corespunzătoare lui și apoi să te muți la următorul, într-o manieră lineară.

În practica mixtă, nu repeți un concept particular într-o manieră comasată ci, după exersarea unui anumit tip de material de învățare, te muți la un alt tip. Diferența cheie dintre ultimele două tehnici este următoarea: în timp ce în practica distribuită exersezi diferite concepte într-o serie, dar topica materialului este similară în esență, în practica mixtă alegi materiale diferite pentru exersare.

Interogarea elaborativă

Următoarea abordare, așa cum a fost testată în cercetările lui Dunlosky, este o interogare detaliată pe orice subiect de învățare. Elevului i se cere să genereze o explicație în legătură cu motivul pentru care un anumit fapt sau concept este adevărat. Dacă un elev înțelege motivele fundamentale care stau la baza unui fenomen prin interogare elaborativă, atunci va înțelege acel concept dintr-o perspectivă a învățării pe termen lung.

Auto-explicația

Prin această tehnică, elevul va încerca să explice modul în care o nouă unitate de informație este relaționată cu informația pe care o cunoaște deja. Ca și abordarea anterioară, auto-explicația ia forma auto-interogării. De asemenea, implică elevii în a transmite cu propriile cuvinte cum o nouă informație este legată de cea anterioară sau în a explica anumiți pași dintr-o procedură de rezolvare de probleme. Ea aprofundează învățarea integrând noua informație cu cea preexistentă.

De exemplu, dacă se învață despre legea gravitației, s-ar putea solicita elaborarea unor răspunsuri în legătură cu situația ipotetică în care această forță nu ar exista. Motivul pentru care aceste strategii au efect asupra retenției pe termen lung este că ele implică o procesare activă a conținutului pentru a-l înțelege și a-l asimila integrat cu cunoștințele anterioare ale elevilor.

Îmi puteți recomanda o tehnică eficientă pentru a ști că sunt stăpân pe un material de învățare?

Pentru studierea aprofundată a unui material, noi recomandăm folosirea tehnicii Feynman. Aceasta se desfășoară în modul următor:

Tehnica Feynman
te ajută să înveți ceva rapid, identificând în mod onest golurile din înțelegerea ta. Ea este utilă în învățarea unei noi idei sau în înțelegerea unei exsistente sau în pregătirea unei dezbateri pe orice topică complexă.
ETAPA 1
Identificarea conceptului

Ia o foaie de hârtie și scrie numele conceptului pe care vrei să îl înveți, în partea de sus a paginii.

ETAPA 2
Explicarea în limbaj simplu

Acum, începe să explici conceptul cu propriile cuvinte ca și cum ți s-ar cere să îl predai altcuiva. Cel mai important lucru pe care trebuie să ți-l amintești este să nu folosești jargonul tehnic pe care l-ai citit în materialul de învățare. Trebuie să explici conceptul în limbaj simplu.

Mulți oameni tind să folosească jargonul sau terminologia subiectului în explicarea în fața altora, chiar dacă nu înțeleg conceptul foarte clar. Aceasta se întâmplă pentru că folosirea jargonului ascunde neînțelegerile noastre în fața celorlalți oameni. Pentru a nu ne păcăli singuri, trebuie să fim capabili să folosim un limbaj simplu ca și cum ar trebui să explicăm conceptul unei bunici de 70 de ani care nu are nicio idee despre acel subiect.

ETAPA 3
Revizuirea golurilor

În această etapă trebuie să faci o revizuire a explicării într-un mod onest, identificând zonele în care nu știi ceva complet sau unde simți că explicația nu a ajuns acolo unde trebuia sau nu era clară. Trebuie să te oprești, să te întorci asupra materialului de învățare sau asupra notițelor anterioare folosite în învățarea conceptului.

ETAPA 4
Reorganizarea și sumarizarea

Odată ce ai înțeles clar conceptele sau informațiile lipsă, trebuie să le explici din nou în limbaj simplu. Dacă sunt încă zone neclare sau momente în care ai folosit jargonul, trebuie să te provoci să rescrii aceste secțiuni în termeni simpli.

Ce pot face dacă simt că este prea multă informație de învățat?

Dacă ai senzația că ai prea multă informație de învățat și te temi că nu vei putea acoperi cunoștințele din acel domeniu, îți propunem învățarea prin aplicarea principiului 80-20.

Acest principiu a fost dezvoltat de Vilfredo Pareto și statuează faptul că lumea funcționează după regula că doar 20% din activități (sau chiar mai puțin) oferă 80% rezultate (sau chiar mai mult). Această regulă se aplică în multe domenii, și în forma sa cea mai simplă spune că obții 80% din rezultate din 20% de muncă. Tim Ferriss, în cartea sa susține că:

• 95% fluență în spaniola conversațională=2500 cuvinte=le poți învăța în 5 luni.
• 98% fluență în spaniola conversațională=100.000 cuvinte=sunt necesari 5 ani de învățare.

Aceasta înseamnă că doar 2500 de cuvinte, ceea ce înseamnă aproximativ 2,5% din limba spaniolă, îți oferă 95% fluență în vorbire, lucru care poate fi obținut în 5 luni. Dacă îți dorești 80% fluență, s-ar putea ca 2-3 luni de învățare să fie suficiente. Desigur că cea mai mare provocare este să găsești cei 2,5% esențiali din orice limbă.

Este posibil
să învățăm
orice subiect
în 20 de ore?

Da, este posibil, dacă aplici următorii pași:

Pasul 1 - De-construcția abilității

Pentru a învăța orice lucru nou, primul pas este de a descompune acea abilitate în componente mai mici,  în sub-abilități și a le parcurge sistematic în ordinea a logică a însușirii lor.

Pasul 2 - Învață doar cât este suficient

Când începi să-ți însușești orice mini-abilitate ce face parte ca subset dintr-o abilitate majoră, nu trebuie să devii expert înainte de a începe. Trebuie doar să înveți îndeajuns de mult încât să te descoperi făcând greșeli și să te poți autocorecta.

Pasul 3 - Îndepărtează obstacolele din calea exersării

Următorul pas în proces este să îndepărtezi orice bariere care pot să îți îngreuneze practicarea acelui set de sub-abilități în mod general. De exemplu, televiziunea și telefoanele inteligente îți pot slăbi puterea voinței prin atractivitatea lor, îndepărtându-te de obiectivul propus. Orice început, în mod clar îți aduce anumite frustrări căci simți că nu progresezi îndeajuns, de aceea trebuie să te auto-protejezi de orice distrageri pentru a rămâne focusat în călătoria ta către învățarea acelei noi abilități.

Pasul 4 - Exersează timp de 20 de ore

Acum ai deja stabilită lista acelor mini activități sau sub-abilități ce urmează a fi însușite și, de asemenea, ai luat în considerare îndepărtarea barierelor din calea exersării. Acum doar trebuie să practici acele abilități pentru 20 de ore. Aici mai este ceva important: nu trebuie să practici 20 de ore în aceeași serie, așa cum precizează tehnica practicii distribuite. În același timp, nu este posibil să practici totul într-o singură serie din cauza limitărilor câmpului atenției. 20 de ore de practică s-ar putea transforma în 45 de minute de exersare pentru o perioadă de 30 de zile încontinuu, iar acest fapt este realizabil.

Mai mult decât atât, neuroștiințele au identificat zonele corticale specifice pentru diferitele stiluri de învățare prin intermediul tehnologiilor de imagistică cerebrală.

Vizual — lobii occipitali din spatele creierului gestionează simțul vizual. Atât lobii occipitali cât și parietali gestionează orientarea spațială.

Auditiv — lobii temporali se ocupă de conținutul auditiv. Lobul temporal este
deosebit de important pentru muzică.

Verbal — lobii temporali și frontali, în special două regiuni specializate numite ariile lui Broca și Wernicke (în emisfera stângă a acestor doi lobi), sunt responsabili de stilul verbal de învățare.

Fizic — cerebelul și cortexul motor (în partea din spate a lobului frontal) se ocupă de o mare parte din mișcarea noastră fizică.

Logic — lobii parietali, în special partea stângă, ne conduc gândirea logică.

Social — lobii frontali și temporali se ocupă de o mare parte din activitățile noastre sociale.

Solitar — lobii frontali și parietali și sistemul limbic sunt, de asemenea, activi pentru acest stil.

Există
mai multe
stiluri
de a învăța?

Stilurile de învățare reprezintă preferinţa manifestată de o persoană în ceea ce priveşte mecanismul procesării informaţiei şi descrie modul particular al acesteia de a gândi, a memora şi a rezolva probleme. Se consideră că există mai multe stiluri de învățare asociate cu tipul de analizator care procesează predominant informația.

Unii oameni folosesc stiluri mixte pentru învățare. Nu există un stil corect sau greșit și, de asemenea, nimeni nu are un stil de învățare fix pentru  întreaga viață, care nu poate fi schimbat. Cea mai completă taxonomie, ar fi aceasta:

• Vizual (spațial, optic)

• Aural (simțuri auditive, muzicale)

• Lingvistică (verbală)

• Fizic (kinestezic)

• Logică (matematică)

• Social (interpersonal)

• Solitar (intrapersonal)

Există dovezi științifice care să demonstreze eficacitatea stilurilor de învățare?
Sau acestea sunt doar un mit?

Răspunsul este nu. Nu există cercetări care să arate că o metodă de învățare este superioară unei alteia. Christian Jarret afirmă că există foarte puține dovezi despre eficacitatea diferitelor stiluri de învățare pentru a justifica utilizarea unor metode didactice specifice.

Un studiu realizat de Laura J.Massa și Richard E.Mayer pe câțiva studenți pentru a testa eficacitatea învățării pe baza stilului lor de învățare a dovedit că nu există dovezi suficiente ca să li se ofere elevilor material specific de învățare.

Jarret a afirmat că, de obicei, învățarea oricărui lucru depinde mai mult de tipul de material de învățare în loc de stilul preferat de învățare al cursanților. Natura materialului de învățare determină în primul rând stilul de învățare. De exemplu, dacă trebuie să înveți franceza, învățarea bazată pe imagine nu poate fi, evident, modalitatea preferată. În mod similar, dacă doriți să învățați geometria, nu este posibil să o învățați verbal – trebuie să veniți la tablă pentru a o face vizual.

Experții principali din domeniu afirmă că mitul unui stil de învățare diferit nu este doar o concepție greșită oarecare, ci mai degrabă provoacă prejudicii elevilor. Experții spun că abordarea bazată pe diferite stiluri de învățare i-ar determina pe profesori să-i învețe pe elevi în funcție de punctele lor forte, dar această abordare nu va aborda deficiențele sau vulnerabilitățile elevilor. Mai simplu spus, neîncurajarea unui elev să învețe citind materialul, deoarece studentul crede că învață mai bine prin vizual sau video, ar reduce capacitatea de învățare a elevului prin citire.

Profesorul Stephen Dinham de la Melbourne Graduate School of Education rezumă pericolul predării acestui mit în cartea sa recentă ”Leading, Teaching and Learning”: „Cu toate acestea, din cauza clasificărilor, etichetărilor și limitarea experiențelor de învățare ale elevilor prin credința continuă și aplicarea așa-numitelor stiluri de învățare pot apărea probleme și diminuări ale performanțelor.”

Pericolul asumării teoriei preferințelor stilului de învățare este acela că, etichetând elevii ca un anumit tip de elev și schimbând stilul de predare pentru a se potrivi cu acest tip de învățare, noi, ca părinți sau profesori, încurajăm în mod greșit elevii să dezvolte o mentalitate fixă.

O mentalitate fixă poate fi considerată a fi una în care credința unui elev cu privire la ceea ce poate realiza este controlată de caracteristicile lui moștenite (de exemplu, predispoziții și inteligență), mai degrabă decât credința că efortul poate și într-adevăr este important. Mai degrabă elevii trebuie încurajați să creadă că pot învăța într-un mod specific, dacă depun eforturi în acest sens. De asemenea, transmiterea sau proiectarea educației specifice diferitelor stiluri de învățare, poate fi nerentabilă din punct de vedere economic, deoarece anumite materiale de studiu privind stilurile de învățare pot avea un cost ridicat și, prin urmare, nu sunt ușor accesibile tuturor studenților.

Care sunt aspectele
ce sabotează
învățarea accelerată?

„Cea mai mare dintre toate greșelile e să nu fii conștient de niciuna” (Carlyle)

Sabotorii reprezintă numeroasele influențe, idei (uneori stupide și iraționale), procese ce pot împiedica, îngreuna sau încetini excelența învățării, această abilitate aproape înnăscută cu care ne naștem.

Ce vă împiedică să învățați într-un mod puternic, entuziast și eficient? Posibilele răspunsuri se dezvăluie în continuare:

Prejudecăți despre lucruri, fenomene: ce sunt, ce înseamnă, utilizarea lor, valoarea etc. Acest lucru închide în esență mintea către noi date.

Rigiditatea și inflexibilitatea în încercarea de a aborda noi idei, gânduri, procese etc. Uneori nici măcar nu oferim șansa învățării din cauza convingerilor rigide, a dezacordurilor, a nepotrivirii cu propria concepție

Modele de gândire negative care implică aspecte judicative la adresa sinelui.

Teama de eșec, teama de a fi diferit, teama de a părea nepregătit etc.

Stresul, anxietatea, vâltoarea emoțională.

Distragerea atenției către aspecte ce captează gândirea într-o măsură mai mare.

Plictiseala, dezinteresul, absența unei motivații reale cu o finalitate evidentă

Furia manifestă și ascunsă, nerăbdarea.

Cum influențează muzica activitatea sistemului creier-corp?

Cercetările din ultimii ani au scos în evidenţă faptul că urechea joacă un rol cheie în funcţionarea creierului. Francezul Alfred Tomatis, un eminent specialist al urechii, a ajuns la concluzia uimitoare că urechea nu este făcută numai pentru auz, ci are, în plus, rolul de a „energiza creierul”. Ascultând sunete cu frecvenţe între 5000 şi 8000 de hertzi, celulele cerebrale se reîncarcă la fel ca o baterie. Muzica lui Mozart (şi în general muzica barocă şi cea gregoriană) conţine cel mai mare număr de sunete cu această frecvenţă (spectrul cântecelor păsărilor se situează tot în jurul frecvenţei de 5000 de Hz). Sunetele de frecvenţe joase, cum ar fi cele ale aparatelor electrocasnice, ale traficului, reduc potenţialul electric al celulelor creierului, producând epuizare şi stres. Orientalii au înţeles de mult că sunetele au o mare putere (un sunet înalt poate sparge un pahar) și au utilizat mantrele (sunetele care provoacă anumite vibraţii în minte) pentru a produce o modificare de a stării de conştiinţă.

Filosofia ermetică, care a reprezentat gloria vechiului Egipt, considera că tot ceea ce există în Univers are o anumită frecvenţă de vibraţie şi, datorită rezonanţei armonice, există o corespondenţă între toate lucrurile. Filosofii antici considerau muzica o punte spre conştiinţă şi au elaborat un „canon sacru” cuprinzând diferite armonii, intervale şi proporţii care erau folosite în muzică şi în arhitectură pentru a intra în rezonanţă cu anumite forţe din Univers. Cercetările efectuate pe la mijlocul secolului trecut au arătat că muzica barocă, de exemplu, stimulează creşterea plantelor cu până la 60%, creşte producţia de ouă la găini şi de lapte la vaci. Fiecare tip de muzică a fost testat de cercetători în prealabil.

La om, ritmul muzicii influenţează undele cerebrale, aspect constatat prin analiza electroencefalogramei. Simplul fapt de a asculta anumite melodii antrenează creierul spre generarea predominantă de unde alfa şi theta modificând stările psihice. Un ritm lent de 56-64 bătăi pe minut calmează mintea, duce la încetinirea bătăilor inimii, face să scadă presiunea arterială, iar respiraţia devine mai lentă şi mai regulată.

Muzica, făcând mintea să se detaşeze de lumea fizică şi de simțuri, influențează în mod direct subconştientul. Einstein un pasionat de vioară, spunea că atât muzica, cât şi activitatea creatoare „se nasc din aceeaşi sursă şi se completează una pe cealaltă”. Tonalităţile înalte specifice instrumentelor cu coarde şi de suflat (vioară, harpă, flaut, oboi, violă, pian) au acţiune relaxantă şi, în acelaşi timp, stimulativă pentru creier. Aceste instrumente cu timbru foarte bogat antrenează stări de concentrare şi receptivitate. Atingând zonele profunde ale creierului, o astfel de muzică linişteşte mintea şi deschide drumul spre subconştient.

Care este rolul muzicii în învățare?

În fosta Uniune Sovietică şi în Bulgaria s-au făcut cercetări timp de decenii asupra meloterapiei. În timp ce îşi pregătea teza de doctorat la Universitatea Harkov din Ucraina despre utilizarea controlată a sugestiei, Lozanov a observat că în spitale şi sanatorii se folosea muzică specială pentru calmarea durerilor Lozanov a început să testeze efectele diferitelor genuri de muzică asupra învăţării, obţinând rezultate uimitoare, muzica fiind elementul cel mai important al metodei lui.

Mai apoi, cercetătorii americani Lynn Cooper şi Milton Erickson au stabilit că simplul fapt de a asculta un metronom cu 60 de bătăi pe minut antrenează starea alfa. La Universitatea din Iowa, prin ascultarea muzicii baroce, a crescut capacitatea de reţinere a informaţiilor cu 26% şi viteza de învăţare cu 24%. Cercetătorii de la Universitatea California au stabilit că, prin simpla ascultare a unui anumit tip de muzică în timpul testelor de inteligenţă, se obţin 8 – 9 puncte mai mult decât la testarea fără muzică.

De asemenea, psihologii au constatat că cei care învaţă să cânte de la o vârstă fragedă au tendinţa să depăşească media de inteligenţă. Muzica are un rol foarte important în învăţare putând spori receptivitatea şi capacitatea de concentrare. Ea este miraculos de relaxantă făcând să dispară durerile de cap, elimină stresul, ajută la concentrare şi vizualizare şi extinde câmpul conştiinţei. Ritmul special al muzicii acţionează asupra creierului în mod imperceptibil şi te aduce în starea optimă pentru concentrare şi învăţare, învingând plictiseala. Muzica deschide un canal de comunicare cu subconştientul şi armonizează emisferele cerebrale.

Atunci când înveţi, este bine să asculţi o muzică cu ritm lent, constant, monoton, cu o structură melodică non-distructivă. Nu e recomandată muzica vocală, deoarece textul melodiei tinde să interfereze, cu materialul de învăţat.

Fragmentele lente de muzică instrumentală barocă, redate de instrumente cu coarde, duc la cele mai bune rezultate. Trebuie evitate tempo-urile contrastante. Pentru învăţare se recomandă muzica barocă (începutul secolului al XVIII-lea) care are o structură complexă, dar echilibrată, o textură bogată şi un ritm consistent, aproape matematic: Vivaldi, Telemann, Corelli, Haendel, Haydn, Mozart, J. S. Bach, cântecele gregoriene, precum şi unele piese de Schumann, Schubert, Bizet, Beethoven. Este recomandat ca muzica să fie ascultată în căşti (transmit mai bine ritmul) sau folosind două difuzoare – fiecare orientat spre câte o ureche.  În acest caz,  creierul creează un semnal electric care face ca ambele emisfere cerebrale să funcționeze armonios împreună.

Cum putem dubla
viteza de citire
în 20 de minute?

Una dintre cele mai bune dovezi că noi condiționăm și acceptăm doar un nivel de abilitate – și cât de ușor este să îmbunătățim semnificativ această abilitate – este viteza de citire.

Problema de bază este că, chiar și ca adulți, vrem să „auzim” cuvintele din mintea noastră în timp ce le citim. Este posibil să nu sub-vocalizăm literalmente, dar acesta este același lucru – pentru că ochiul poate primi informații mult mai repede decât urechea. Deci, insistând asupra „auzirii” cuvintelor, încetinim semnificativ lectura.

Putem doar „auzi” aproximativ 250 de cuvinte pe minut, le putem vedea cu o rată de 2.000 de cuvinte pe minut sau mai mult. Dacă putem să învățăm să citim pur și simplu pe o bază vizuală, ne putem îmbunătăți rapid viteza de citire.

O altă problemă este că noi ne așteptăm să „vedem” fiecare cuvânt într-o propoziție. Cu toate acestea, în  orice limbă există o mulțime de cuvinte inutile pentru economia înțelegerii mesajului. Nu trebuie să vedeți și înțelege fiecare cuvânt pentru a da sens materialului pe care îl citiți. Dacă citiți doar cuvintele cheie, ați minimiza la jumătate numărul de cuvinte pe care trebuia să le citiți – și, prin aceasta, accelerați citirea.

A treia problemă este faptul că ochiul nu preia  linia de imprimare, a textului prin mișcări line. De fapt, clar se poate vedea doar informația care ajunge pe o porțiune specifică mică a retinei, pe care o numim fovea centralis. Ochiul trebuie să se oprească o fracțiune de secundă pentru a concentra o cantitate mică de text pe fovea. Deci mișcarea ochilor dvs. este de fapt alcătuită dintr-o serie de salturi. Punctele sunt locul în care ochiul se oprește efectiv pentru a înregistra o imagine puternică în fovea. Cuvintele din jurul acestor puncte de fixare se află în câmpul vederii periferice. Deoarece citim într-o serie de salturi sau bucăți, suntem adesea tentați să ne întoarcem, pentru a verifica dacă am văzut sau am înțeles unele dintre cuvintele anterioare. Această săritură înapoi probabil reduce viteza de citire de trei ori. Puteți crește viteza de citire în următoarele douăzeci de minute, efectuând următoarele două instrucțiuni. Cu toate acestea, mai întâi, citiți 2 sau 3 pagini la viteza normală pentru a stabili rata de citire curentă.

— Începeți să citiți fiecare linie de text, nu chiar de la începutul rândului, ci de la al treilea sau al patrulea cuvânt. Vederea dumneavoastră periferică și cuvintele repetate vă vor asigura că nu pierdeți sensul. În mod similar, dacă terminați de citit două sau trei cuvinte de la sfârșitul rândului, nici nu veți rata nimic. Dacă ați reduce cantitatea de text pe care trebuie să o fixați, ați crește viteza de citire fără a sacrifica semnificația.

— Începeți să parcurgeți cu degetul pe pagină cu o viteză din ce în ce mai mare. Trebuie să fie mult mai rapid decât credeți că este posibil să înregistrați ceva. Urmăriți textul cu degetul pe pagină, dar uitați-vă la mijlocul paginii. Măriți viteza până când petreceți doar 2 sau 3 secunde pe pagină.

În acest ritm, veți percepe inițial totul ca o estompare. Totuși, dacă perseverați, veți descoperi un lucru ciudat. Câteva cuvinte vor începe să iasă în evidență pe fiecare pagină, și acestea vor fi unele dintre cuvintele cheie, cele care transmit principalul argument sau poveste. Este o dovadă interesantă că creierul tău procesează în mod inconștient o mare parte din pagina tipărită.

Acest antrenament de mare viteză reușește în trei moduri. Mai întâi împiedică orice posibilitate de săritură înapoi. În al doilea rând, rupe dependența de „auzirea” cuvintelor din capul tău. Acum vă bazați doar pe citirea vizuală și acest lucru este esențial pentru a obține o viteză de citire foarte rapidă. Al treilea efect este comparabil cu efectul de a merge pe autostradă la o viteză mare continuu. Când ajungeți să încetiniți la o viteză „normală”, descoperiți că ceea ce credeați că este de 60 km pe oră, este de fapt 80 km pe oră sau mai mult. V-ați modificat percepția despre viteză. În același mod, când vă întoarceți pentru a citi la viteza „normală” după 20 de minute de citire cu viteză foarte mare – veți descoperi că aceasta este mai rapidă decât viteza dvs. anterioară.

Florence Schale de la Universitatea Northwest a studiat grupuri de cititori și, în „The Psychology of Reading Behaviour"”, a menționat că majoritatea oamenilor erau capabili să citească 1800-2000 de cuvinte pe minut. Aceasta este de 10 ori mai rapidă decât viteza normală sub constrângerea citirii „auditive”. Exaltând virtuțile unei metode simple de citire rapidă, veți fi mirat să aflați că majoritatea oamenilor pot obține același efect prin tehnica opusă! Este un exemplu excelent de cât de adaptabili suntem cu adevărat – și de ce este important ca profesorii să conștientizeze faptul că stilurile de învățare a elevilor pot fi foarte diferite. Metoda „opusă” funcționează pe baza a ceea ce psihologii numesc „legea efectului”. O acțiune va fi întreruptă dacă se dovedește a fi nerecompensată. Ideea este să exersezi în mod conștient obișnuința pe care vrei să o elimini sau să o depășești. Trebuie să practicați, timp de cinci minute de două ori pe zi, o citire foarte înceată. În același timp, imaginați-vă că dezvoltați o viteză de citire care este chiar mai bună decât cea normală. În conflictul dintre voință și imaginație, imaginația va câștiga întotdeauna! După doar două zile, veți descoperi că citiți mult mai repede, deoarece mintea dumneavoastră se va răzvrăti împotriva unei limite pe care știe că o puteți depăși.

Există vreun aspect extrem de important ce trebuie inclus în orice program de învățare accelerată?

Esența învățării accelerate este că acest proces trebuie să devină o experiență plăcută pe deplin, în care orice tensiune dispare și întregul creier funcționează sincron și în armonie.  Cînd mintea conștientă și cea subconștientă, memoria de scurtă și lungă durată, emisfera stângă și dreaptă, sunt implicate și lucrează împreună, efectul învățării este multiplicat și eficientizat.

Eficiența învățării accelerate nu se rezumă doar la creșterea vitezei de retenție a memoriei și nici doar la crearea unui context educațional plăcut sau relaxat. Doar un efect cumulativ al multor stimuli armonioși, subtili și periferici pot produce trecerea de la învățarea obișnuită la cea accelerată.

De exemplu, într-un curs de învățarea accelerată a limbilor străine atenția cursanților este orientată către semnificația întregii propoziții. Pronunțarea, vocabularul și gramatica fiind indirect absorbite. Ele devin astfel, parte a unui material periferic și trec mult mai ușor către subconștient și memoria de lungă durată. O parte considerabilă a materialului nou este predat în mod implicit, nu explicit. De aceea, în mod frecvent cursanții afirmă că adesea s-au surprins pe ei înșiși folosind cuvinte pe care nu erau conștienți că le știu.

De ce
ne-am dori
să accelerăm
învățarea?

Ar fi nevoie să accelerăm învățarea doar dacă, acest lucru poate fi obținut fără stres. În mod obișnuit accelerarea procesului de învățare, adesea însemnă intensificarea practicii de predare existente. De fapt, învățarea accelerată presupune un nou mod de predare care simultan îmbunătățeste starea de bine a subiectului, de exemplu prin tehnicile de relaxare incluse în program.

Cât de implicați și motivați ar trebui să fie subiecții în procesul învățării?

Un ritm mai rapid de învățare este întotdeauna binevenit, căci, trăim într-o perioadă în care cunoașterea crește la o rată exponențială.  Facem cu toții parte dintr-o tehnocrație în care progresul presupune măiestria de a procesa date complexe și un volum impresionant de informație. Acest dar al unei învățări rapide dar, lipsite de stres, este neprețuit.

Mai mult decât atât, această perioadă în care ne-am confruntat cu adversitatea unei pandemii, are valența de a ne face mai adaptabili și mai versatili în a găsi soluții la recuperarea unei materii predate on-line și la găsirea unor metode potrivite, care să transceadă ecranul.

Implicarea subiecților ar fi util să fie percepută ca investiție personală, în sensul profunzimii procesării, pentru că adesea ne amintim și învățăm experiențele în care ne-am imersat pe deplin cu toate simțurile și ființa noastră.

Repetarea papagalicească nu funcționează la nesfârșit și este mare consumatoare de energie, care, ar putea fi orientată către practici mai atractive. În același proces al învățării limbilor străine o implicare relaxantă în subiect, prin jocuri și activități interesante ce presupun comunicare, funcționează întotdeauna. Antrenarea în povești și dialoguri din viața reală, în care elevii joacă anumite roluri în mod explicit, este o alternativă mult mai atractivă.

Răspunsul fizic total dezvoltat de V. N. Asher se concentrează în mod particular pe învățarea unor comenzi exprimate inclusiv fizic, încă de la cele mai fragede vârste. Pasivitatea nu creează cel mai bun mediu de învățare, în schimb, angajarea și stimularea pe multiple planuri, inclusiv emoțional, crește capacitatea de retenție. De exemplu, s-a constatat că acele cuvinte cu o înaltă încărcătură emoțională sunt reținute de trei ori mai eficient decât cele neutre, de accea, o strategie bună ar fi, combinarea acestor două tipuri de cuvinte în perechi.

O altă abordare oarecum extremă, dar care presupune implicare, a fost dezvoltată de Keith Saucer. Primul pas în abordarea limbilor străine din perspectiva acestuia, a fost învățarea vocabularului specific dezacordurilor. În acest mod, el angaja automat elevii, căci o ceartă sau un conflict produce adesea hiperexcitabilitate, deci participare implicată.

A. Curran a dezvoltat o tehnică numită Învățarea Comunitară a Limbilor, ce presupunea, crearea atmosferei calde, prietenoase în care copii erau așezați într-un cerc. El înregistra propozițiile pe care elevii le pronunțau în limba nouă, apoi, afirmația era derulată și analizată în grup. Elevii deveneau foarte implicați în timp ce își ascultau propriile voci.

În tehnica, Calea tăcută,  a lui Caleb Gattegno, clasei îi este dat un vocabular inițial foarte limitat. De exemplu, erau învățați o denumire specifică al unui obiect, iar apoi profesorul pronunță toate cuvintele într-o propoziție, în legătură cu acel obiect, de exemplu: ”adu-mi acel obiect la mine”. Sarcina elevului era să-și dea seama ce ar putea însemna acele cuvinte și acest fapt, era un act de implicare. Vocabularul ulterior era construit prin alipirea unor cuvinte sau idei noi la vocabularul însușit anterior.

Toate tehnicile enumerate mai sus și care sunt mult mai sofisticate decât descrierea rezumată aici, se bazează în esență pe implicarea subiectului.

Centrul de resurse pentru
educaţie şi familie Doxamus

Mun. Iaşi, str. Bălţi 2A, România
Tel. + 40 742154545
doxamus@yahoo.com
brainfitness.ro

A.O. Filiala din Moldova
a Asociaţiei Amici dei Bambini
Mun. Chişinău, str. Calea Ieşilor 13 of. 82
Republica Moldova
Tel. +373 22 59 59 31
chisinau@aibi.it