"change is the end result of all true learning"

Creşterea calităţii şi accesului la educaţie în zona transfrontalieră prin promovarea abordării inovatoare a învăţării accelerate
ALEG 2SOFT/1.1/17
Instrumentul European de Vecintate (ENI)

Image

Ce este învăţarea accelerată?

Învățarea accelerată este ansamblul de tehnici, metode, resurse, cercetări și teorii aplicate pentru a crește, facilita și a comprima în timp si de calitate achizitiile de învățare. În proces sunt implicate o serie de proceduri care, atunci când sunt combinate în mod eficient, maximizează învățarea pentru a asigura un conținut mai mare de informații asimilat într-o perioadă de timp mai scurtă. Învăţarea accelerată nu se focusează pe memorizare, ci pe modul în care mintea umană învață și procesează informația.
Creierul tău are o capacitate de învățare care este practic nelimitată, ceea ce face din fiecare om un potențial geniu
Image

Care sunt pilonii pe care se fundamentează învăţarea accelerată?

Pilonul 1

Învăţarea trebuie să includă fiinţa în întregime

Atât mintea, cât și corpul trebuie să funcționeze împreună pentru a obține un rezultat calitativ în procesul de învățare. De exemplu, un copil ce vrea să învețe cum să joace un sport, în mod firesc, va avea tendința să exerseze mai mult sfera fizică decât cea psihică. Pentru a include și sfera mentală, antrenorul îi poate cere copilului să stea așezat câteva minute înainte de joc și să facă un exercițiu de vizualizare. Acesta se poate vedea cu ochii minții marcând coșuri de 3 puncte sau apărând mingea. În felul acesta, va avea o imagine vizuală a ceea ce urmează să facă și performanța va crește prin coroborarea minții și corpului simultan.

Pilonul 2

Învăţarea este creaţie, nu doar consum

Învățarea de tip tradițional îi determină, de obicei, pe elevi să adopte un rol pasiv, în care pur și simplu primesc informația pe care trebuie să o repete și memoreze. Dar învățarea este un proces creativ în sine căci implică variate combinații de procese psihice manifestate în mod individual și care produce rezultate amprentate personal. Cunoașterea nu este un dat pe care un elev îl absoarbe în mod automat, ci un fundament pe care acesta creează în mod continuu și sistematic. Învățarea se întâmplă atunci când un elev integrează noi cunoștințe și abilități în structura sa de sine pre-existentă. Învățarea este literalmente o chestiune de a crea noi semnificații, rețele neuronale și modele de interacțiuni electrochimice în sistemul de ansamblu creier-corp. Mai mult decât atât, inhibarea creativității duce la stări emoționale inadecvate învățării, cum ar fi frustrarea și letargia.

Pilonul 3

Colaborarea este cheia învăţării

Învățarea, prin definiție, are o bază socială căci reprezintă modalitatea coerentă de a accesa cunoașterea creată de antecesori. În sistemele educaționale, performanța colectivă ar trebui să fie valorificată la fel de mult ca și cea individuală. Până la urmă, aproape tot ceea ce învățăm se creează în urma unui efort colectiv, cooperarea accelerând procesul, iar concurența încetinindu-l. Desigur, orice informație și abilitate se poate dezvolta individual, însă pentru a practica învățarea accelerată, trebuie folosită și interacțiunea cu ceilalți. O comunitate autentică de învățare este întotdeauna mai eficientă decât o colecție de indivizi care studiază izolați.

Pilonul 4

Învăţarea are loc simultan pe multe niveluri și canale senzoriale

O învățare eficientă implică subiecții pe mai multe niveluri simultan (conștient și para-conștient, mental și fizic) și folosește toți receptorii, simțurile și căile de transmitere în sistemul integrat creier-corp al unei persoane. Învățarea nu este doar un proces analitic și liniar, ci presupune o integrare complexă a tuturor informațiilor primite de la toate simțurile, procesate prin diferite operațiuni abstracte și prelucrate în diverse arii corticale în același timp. La urma urmei, creierul nu este un procesor secvențial, ci un procesor paralel și este stimulat atunci când este provocat să facă mai multe lucruri deodată. În esență, cu cât mai puține simțuri sunt incluse în proces, cu atât mai limitate sunt oportunitățile pentru o învățare eficientă și de lungă durată.

Pilonul 5

Feedback-ul pozitiv întăreşte învăţarea

Învățarea este un proces orientat spre rezultate și acestea pot fi evidențiate în relația de stimulare prin intermediul unui profesor sau prin auto-motivarea intrinsecă continuă. Înseși rezultatele și produsele studiului sunt factori care susțin învățarea și care construiesc încrederea în sine care, la rândul ei, asigură, ca într-un angrenaj ciclic și constructiv, performanța intelectuală. Oamenii învață cel mai bine în context căci lucrurile învățate izolat sunt greu de reținut și se evaporă rapid. Realul și concretul sunt profesori mult mai buni decât ipoteticul și abstractul – cu condiția să existe timp pentru imersiune totală, feedback, reflecție și re-imersiune.

Pilonul 6

Puterea emoţiilor pozitive

În mod evident, emoțiile pozitive accelerează atât calitatea, cât și cantitatea învățării, iar cele negative o inhibă. De asemenea, acestea contribuie la construirea încrederii în sine care este cea mai importantă achiziție pe care o poate dezvolta un elev întrucât aceasta devine fundamentul pentru orice act ulterior de învățare. Atunci când abilitățile îi sunt recunoscute și valorizate, o persoană poate să depășească orice bariere psihologice ce îi limitau capacitatea de înțelegere și însușire a oricărui subiect.

Pilonul 7

Integrarea imageriei şi vizualizării

Precum se știe, creierul absoarbe informațiile instantaneu și automat pe mai multe niveluri. Pe de altă parte, inconștientul este mai degrabă un procesor de imagine decât de limbaj, iar emisferele cerebrale se pare că sunt specializate pentru funcții diferite. În acest sens, pentru a obține o maximizare a învățării, emisferele cerebrale ar trebui să funcționeze integrat și armonios, lucru care se produce de cele mai multe ori când cantitatea de unde alfa este predominantă, iar individul se află într-o stare de relaxare. Acest lucru poate fi facilitat de tehnicile de imagerie dirijată și de vizualizare mentală a intenției de învățare. De aceea oamenii de succes adesea se înconjoară cu imagini ce simbolizează obiectivul ce îl au de atins. Aceasta le facilitează vizualizarea succesului, permițându-le să-și întrețină starea de mobilizare și motivare pe termen lung.

Care este originea
conceptului şi cum a evoluat de-a lungul timpului?

Image

Conceptul de ”învățare accelerată” este fundamentat de Gheorghi Lozanov, medic, educator și psiholog bulgar. În anul 1966, în Sofia, Bulgaria, deschide primul institut de sugestopedie - o metodă de predare-învățare multi-senzorială ce implică utilizarea ambelor emisfere ale creierului.

Scopul este de a dezvolta o modalitate de învățare plăcută, naturală, ce utilizează muzica, arta și jocurile de rol, fiind deci, o abordare holistică a învățării. Esenţa învăţării sugestiv-accelerate constă în a avea corpul relaxat, mintea concentrată pe ceea ce urmează să fie asimilat, incluzând lectura cu o voce ritmică şi cu o muzică specifică.

Image

Un alt promotor care a participat la dezvoltarea tehnicilor de învățare accelerată, a fost Colin Rose, el lansând o serie de cărți și programe de predare a limbilor străine și îmbunătățire a procesului didactic. Obiectivul său era de a-i învăța pe elevi cum să studieze mai eficient și de a-i ajuta pe profesori să creeze materiale care să încorporeze diverse stiluri de învățare. Rose a sintetizat rezultatele și tehnicile găsite în peste 100 de cercetări educaționale, creând un model simplu ce face învățarea eficientă și accesibilă oricui. De asemenea a creat un site ce este utilizat și astăzi pentru promovarea învățării accelerate.

Dave Meier a instruit mai mulți traineri corporativi utilizînd tehnici de învățare accelerată. A introdus 4 etape în învățare, descriindu-le minuțios în cartea sa ” The Accelerated Learning Handbook” și evidențiază caracterul social al învățării accelerate, avansând Teoria Învățării Colaborative.

Principiile învățării accelerate sunt utilizate actualmente pe scară largă, existând în lume școli/facultăți/centre ce utilizează exclusiv acest sistem de predare.

La sfârșitul anilor 1970, o nouă modalitate de a învăța, eficientă și originală, de a îmbunătăți memoria, de a excela, a început să se manifeste în Toronto, pionierul fiind un psiholog inovator, dr. Donald Schuster de la Universitatea Iowa. Acesta a fondat mai târziu, în 1974 împreună cu Ray Benitez Bordon și Charles Gritton ”Societatea pentru Învățare și Predare Accelerată (SALT)”. Aceștia susțin că: învățarea pe mai multe niveluri, emoțională, cognitivă și fizică, atinge și dezvoltă potențialul pe care îl are fiecare din noi.

Charles Schmid a organizat cursuri de formare în învățare accelerată și a pregătit zeci de profesori la Universitatea Stellenbosch, Universitatea Cape Town, Universitatea Houston, Universitatea de Stat din Louisiana. Acesta a predat limbi străine prin metoda învățării accelerate la Universitatea din New York și la Universitatea din Austin, Texas. În 1975 acesta s-a instruit direct sub îndrumarea dr. Lozanov, rafinând și extinzând metodele originale ale acestuia și a înființat Institutul LIND la San Francisco.

Ivan Barzakov, un instructor de frunte care a lucrat împreună cu Lozanov, a înființat împreună cu soția sa Pamela Rand ”Institutul Educațional Barzakov”, din San Francisco. Ei au organizat ateliere la care utilizau  cât mai multe elemente stimulatoare (culori, sunete, texturi, ritmuri, forme, etc) așa încât „energiile emoționale, fizice și mentale să fie amestecate pentru a dezvolta capacitățile depline ale creierului” (Barzakov).

Teoria Inteligențelor Multiple a psihologului Howard Gardner, își pune amprenta și asupra domeniului învățării accelerate. Aceasta insistă asupra faptului că inteligenţa nu trebuie concepută ca un construct unidimensional, ci ca o serie de 9 inteligenţe independente (inteligența verbală/lingvistică; logică/matematică; vizual-spațială; corporal/kinestezică; muzicală/ritmică; interpersonală; intrapersonală; naturalistă; existențială). Această teorie a creat oportunități pentru dezvoltarea talentelor elevilor şi pentru obţinerea performanţelor înalte, permițând realizarea conexiunilor între diverse arii curriculare în procesul didactic.

Howard Gardner – Teoria Inteligenţelor Multiple, 1983

Care sunt cercetările incipiente care au făcut cunoscut domeniul învăţării accelerate?

Primele experimente au vizat momentul când lecțiile au început să fie  acompaniate pe fundal de muzică clasică. În 1982, cercetătorii B. Stein, C.A. Hardy și H.L.Totten de la Universitatea din Texasul de Nord și-au propus să învețe 3 grupuri de studenți o listă de cuvinte în 3 moduri, verificând însușirea lor, pre-test și post-test. Primul grup a ascultat lista de cuvinte cu un fundal de muzică de Handel, cerându-li-se să vizualizeze cuvintele. Grupul 2 a ascultat aceleași cuvinte acompaniate de muzică, iar grupul 3 doar a citit lista de cuvinte. Grupul 1 și 2 au prezentat o performanță îmbunătățită în raport cu grupul 3, iar de asemenea grupul 1 a prezentat un avantaj semnificativ în raport cu celelalte 2 grupuri când a fost testat o săptămână mai târziu.Cercetătorii au concluzionat că aceste rezultate erau consistente cu ipoteza stimulării prin multiple canale senzoriale și cu cea a armonizării emisferelor cerebrale.

Cercetarea din literatura de specialitate ce a subliniat importanța muzicii în procesul învățării accelerate a fost întărită de rezultatele unui studiu făcut la Universitatea din Londra. Acolo, cu ajutorul unor aparate speciale ce măsoară activitatea electrică a creierului, s-au putut observa efectele muzicii baroce asupra celor două emisfere, în crearea stării mentale ideale pentru învățare și creativitate. Lozanov a încercat să măsoare eficiența fiecărei părți din cursul de învățare accelerată și a constatat că așa-numita ”etapă concert” (cea în care secțiunea de învățare a limbajului avea un fundal de muzică clasică) s-a dovedit a fi cea mai eficientă. În timpul acestei părți, proporția undelor alpha la nivelul creierului a crescut de la 30% la 40%, iar cea a undelor beta a scăzut de la 55% la 47%.

Însuși creatorul sugestopediei a derulat în 1967 la Universitatea din Sofia, un experiment în care la 416 studenți li s-a cerut să asimileze 1600 de cuvinte în limba franceză timp de 31 de zile școlare, petrecând 45 de minute în fiecare zi. Actualizarea corectă însemna că ei își reaminteau semnificația fiecărui cuvânt și îl puteau folosi corect într-o propoziție. 12% dintre ei au obținut o reactualizare corectă între 50% și 85%, iar 88% și-au reamintit corect peste 86% dintre cuvinte. Această realizare este echivalentă cu însușirea unui vocabular uzual de peste 1400 de cuvinte într-o lună. De asemenea, cercetarea a relevat că genul, vârsta și educația nu sunt relevante pentru rezultate. Mai mult decât atât, Lozanov a demonstrat că fixarea în memoria pe termen lung este foarte bună, de exemplu, peste 9 luni fiind o medie de 85% în rata reactualizării, iar peste 12 luni de 67%.

Doctorul Lozanov și-a dorit să testeze dacă hipermnezia se dovedește a avea un efect cumulativ. Pe un lot de 141 de studenți a derulat un experiment de învățare accelerată, dându-li-se 100 de cuvinte în limba hindusă pentru a fi învățate. Ei au memorat aceste cuvinte folosind metodele normale înainte de a începe un curs de învățare accelerată a limbii franceze. S-a obținut astfel un scor mediu de 33,9% corectitudine, în continuare ei urmând cursul de franceză timp de o lună. La sfârșitul lunii li s-au dat iarăși 100 de cuvinte în limba hindusă de învățat prin propriile lor metode tradiționale, nu în condiții de învățare accelerată. Rata de reamintire corectă a cuvintelor a fost de această dată de 50,2%. Acest tip de experiment a fost repetat cu probleme de matematică și, din nou, exista o îmbunătățire semnificativă în abilitatea generală de învățare.

Aceste experimente i-au încurajat pe alți cercetători să experimenteze, folosind învățarea accelerată pentru a preda matematică și chiar pentru copiii ce suferă de retard mental. O zonă ce a avut puternice influențe în domeniu este Iowa State University, casa psihologului clinician doctor Don Schuster, profesor de psihologie la universitate. La începutul cercetărilor sale în domeniu, inevitabil a folosit procesul de încercare și eroare. Nu știa dacă un element ce influența procesul de învățare era el singur cheia sau dacă era vorba despre o combinație subtilă între multe elemente ce produc învățarea accelerată. Primele experimente, prin urmare, erau axate pe relaxare. Studenții erau învățați metode de relaxare specifice metodei yoga, apoi lecțiile erau pur și simplu acompaniate de fundal de muzică clasică folosind materialele tradiționale de studiu. Subiectul era spaniola. S-a observat o creștere de 3 ori a vitezei în timpul primului test, aceste rezultate ducând la apariția cercetărilor ulterioare. A început după să integreze toate elementele specifice învățării accelerate pentru a produce un curs de învățare a limbii străine pe care să îl predea la universitate. Universitatea de stat din Iowa a încurajat și alți profesori să folosească tehnicile învățării accelerate când predau materii precum matematica. Doi profesori de acolo au folosit aceste metode chiar și cu copiii ce întâmpinau dificultăți de citire (sufereau de retard mental). Aceștia au reușit să recupereze o pierdere echivalentă unui an de studiu în 14 săptămâni.

Dr. E. Peterson a folosit metoda învățării accelerate pentru a instrui noii recruți din marină. El a creat 2 grupuri, unul dintre acestea fiind instruit cu ajutorul principiilor învățării accelerate, iar celălalt prin metodele tradiționale. El dscoperă astfel că grupul ce a folosit învățarea accelerată a asimilat informațiile de 2-3 ori mai repede. Mai mult, la finalul cursului, cu ajutorul chestionarelor, a constatat că grupul ce a folosit metoda lui Lozanov era plin de sclipire și dorință de a învăța, absenteismul fiind foarte scăzut (comparativ cu grupul ce a folosit metoda tradițională, unde absenteismul era ridicat).

În anul 1973, la institutul Lenin din Moscova (cea mai prestigioasă academie de învățare a limbilor străine din Rusia), s-a făcut un experiment pe un lot de studenți ce învăța o limbă străină (engleză sau franceză), fiind împărțiți în 4 grupe- un grup învăța engleză folosind metode tradiționale, unul învăța engleză prin învățarea accelerată, unul învăța franceză folosind metode tradiționale și unul învăța franceză prin învățarea accelerată (25 participanți per grup). Studenții ce au folosit învățarea accelerată au învățat bazele unei limbi noi în decurs de o lună; ei nu au arătat niciun semn de oboseală în ciuda materialului cuprinzător, raportând că simt un ”sens al satisfacției”, chiar mai mult, majoritatea raportând că dorm mai bine și dispariția durerilor de cap și a depresiei. Vocabularul și fluența în vorbire au fost de 3 ori mai bune în grupurile de învățare accelerată comparativ cu gruprile de învățare tradițională, dar pronunțarea a fost la fel de performantă în cele 2 grupuri.

În anul 1979, la Budapesta, cercetătorul M. Rabcsak a condus un curs de învățare a limbii germane cu 12 elevi și unul pentru limba engleză cu 8 elevi. Se știe că în mod obișnuit, un elev de liceu după 4 ani de instruire asimilează între 2000 și 3000 de cuvinte, folosind în mod activ aproximativ 1000 de cuvinte, eventual cu o inerție în angajarea într-o conversație. În cadrul acelor cursuri de învățare accelerată, elevii au reușit să își însușească 2000 de cuvinte în 23 de zile, iar aproximativ 1200-1500 erau capabili deja să le integreze într-o conversație.

În anul 1982, psihologul școlar Roy Applegate, din orașul Paradise (California) a aplicat pentru un grant la guvernul American pentru aplicarea metodelor de învățare accelerată în procesul de predare al copiilor din clasele 2-6, cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani. Testul a implicat 850 de elevi și 33 de profesori pe o perioadă de 2 ani. Rezultatele au arătat următoarele:

• O creștere dramatică a ratei de învățare în ceea ce privește citirea, matematica, scrierea și vorbirea.

• O creștere semnificativă a comportamentului dezirabil al elevilor.

• Elevii au învățat de două ori mai mult în clasele de învățare accelerată comparativ cu cei din clasele de control (ce învățau conform metodelor tradiționale).

• Profesorii ce au luat parte la proiect au continuat (după 2 ani de utilizare a metodei) să prezinte nivele ridicate de încredere și capacitate de control a clasei.

Faptul că acest studiu longitudinal pe scală largă a demonstrat o creștere de 2 ori a vitezei de învățare, deși testele pe adulți deja demonstrează o viteză de 3 ori mai mare, dovedește eficiența aplicării metodelor de învățare accelerată chiar și la diferite categorii de vârstă.

Creierul uman este organul cheie pentru absorbția oricărei noi învățări, de aceea ar fi util să cunoaștem câteva aspecte elementare despre structura  și funcționarea internă a acestuia. Precum se știe creierul nostru este un organ ultra complex și funcționează prin intermediul a peste 100 de miliarde de celule fundamentale specializate, numite neuroni împreună cu contribuția de suport a celulelor gliale. Deși acest număr sună impresionant, modul în care funcționează creierul nu depinde în totalitate de numărul de neuroni, ci și de numărul de „conexiuni” (sinapse) care există între acele celule. Fiecare dintre neuroni are capacitatea de a crește până la 20.000 de ramuri sau dendrite. Aceasta înseamnă că este posibil ca numărul total de conexiuni să fie dificil de cuantificat și suntem convinși că acesta este capabil să absoarbă mult mai multă informație, pe mai multe nivele decât suntem conștienți că învățăm. Datorită tuturor studiilor care au fost făcute, dar și aparaturii performante de sondare a creierului care, acum îl poate observa în funcționalitatea sa, putem „vedea” exact cum un gând, o amintire sau o emoție se formează. De asemenea, acum putem înțelege mai bine ce se întâmplă atunci când învățăm și cum se conectează în fracțiuni de secundă zone extinse ale creierului.

Cum procesează creierul informaţia pentru a asigura învăţarea?

Neuronii codifică, stochează și recuperează informații, și, în același timp influențează toate aspectele comportamentului uman. Ei acționează ca niște baterii mici care trimit semnale chimice și electrice facilitând integrarea și asimilarea informațiilor. Conexiunea sinaptică este determinată de cantitatea de neurotransmițători eliberate către neuronii receptori și de intensitatea influxului nervos (Bloom, Nelson și Lazerson, 2001).

Ori de câte ori aflăm ceva nou, acele informații sunt stocate în creier prin conexiunea dintre diferiți neuroni. Doar prin practică și repetare întărim legătura dintre ei, aceștia conectându-se spre a forma rețele neuronale care, la rândul lor sunt întărite și integrate cu altele. Prin urmare, toate convingerile noastre profunde nu sunt altceva decât conexiuni sinaptice, pe care continuăm să le întărim prin repetarea gândurilor mai vechi. Din expunerea anterioară constatăm că pentru o stare optimă de învățare, neuronii și conexiunile dintre ei, ar trebui exersate în mod regulat.

Image

Care este rolul memoriei în procesul de învățare?

Potrivit Oxford Dictionary, memoria este definită ca „capacitatea mentală de a stoca informații, acțiuni, amintiri, etc. sau de a-ți reaminti aspecte anterioare”.
Funcțional, memoria este definită ca fiind capacitatea de a codifica, depozita și ulterior aminti materialul engramat în creier. Din punct de vedere psihologic și neurologic [1], ea reprezintă colecția de conexiuni neuronale codificate prin reconstruirea întâmplărilor și acțiunilor anterioare printr-o aprindere sincronă a neuronilor care au fost declanșați în momentul învățării.
Memoria este modalitatea prin care ne bazăm pe experiențele noastre din trecut pentru a folosi aceste informații în prezent.
Image

Memoria noastră joacă un rol important în orice învățare nouă căci la ce folosește acest lucru dacă nu poți actualiza informațiile la momentul oportun. Mai mult, luarea unor decizii mai rapide în scenarii complexe necesită să avem faptele și informațiile relevante stocate în siguranță în conexiunile neuronale din creier. A avea o memorie mai puternică facilitează luarea mai rapidă a deciziilor, deoarece puteți procesa rapid datele din creier și puteți găsi soluția.

Memoria este, prin urmare, crucială pentru învățare. Putem spune că memoria este un sistem de stocare format din căi neuronale specifice, în timp ce învățarea este despre schimbarea acelor căi neuronale vechi și astfel se produce modificarea gândirii și comportamentului unei persoane prin infuzia de informații noi. Învățarea și memoria sunt strâns legate, deoarece obiectivul învățării este de a absorbi noi cunoștințe în memoria noastră. Memoria updatată prin învățare ne va ajuta pe termen lung să luăm decizii mai bune.

Mulți psihologi sunt de părere acum că sunt cel puțin două feluri de memorie: memoria de scurtă durată și memoria de lungă durată. Memoria de scurtă durată pare să fie memoria de lucru. Dacă vrei să faci o faci o înmulțire în minte, vei folosi memoria de scurtă durată pentru a face calculul și apoi, dacă este îndeajuns de semnificativ, vei include rezultatul în memoria de lungă durată. Memoria de scurtă durată este efectiv un dispozitiv de stocare temporară.

Când citești o propoziție, memoria de scurtă durată este cea care reține cuvintele de la începutul propoziției, îndeajuns de lung (mult timp) încât să aibă sens întreaga propoziție. Mai departe sensul, mai degrabă decât cuvintele individuale, este cel ce este transferat în memoria de lungă durată. Memoria pe termen lung este sistemul de stocare permanentă de unde se face reactualizarea. Nimeni nu are o imagine perfect completă și exhaustivă despre modul în care este creată memoria în sens fizic. Dar o serie de experimente indică faptul că memoria de scurtă durată implică în primul rând activitatea electrică a creierului și memoria de lungă durată implică preponderent procesele chimice și posibil modificarea proteinelor.

Există trei pași implicați în procesul de memorare.

1. Codificarea, prin care devii conștient de noi fapte și faci un efort să le transferi.
2. Stocarea acestor fapte în memoria pe termen lung
3. Recuperarea/Reactualizarea: Ești capabil să îți reamintești faptele când ai nevoie de ele.

Când te confrunți cu o sarcină de învățare aparent nouă, este uneori dificil să înțelegi cât de rapidă trebuie să fie reactualizarea. Dacă ești un vorbitor rapid, de exemplu, poți vorbi aproximativ 170-190 cuvinte pe minut și cuvintele se pronunță în ordinea gramaticală corectă. Pare să fie o acțiune reflexă, dar mecanismul în mod clar implică o impresionantă expunere a manipulării logice (în memoria de scurtă durată) și o extragere a gramaticii și vocabularului corect (din memoria de lungă durată), cuplată cu folosirea posibil simultană a emisferei drepte pentru a conceptualiza și a emisferei stângi pentru a exprima concluziile. Memoria potențială este invariabil mai mare decât reactualizarea în fapt. Reactualizarea nu este același lucru cu recunoașterea. Distincția este foarte clară în testarea persoanelor vârstnice legată de deteriorarea memoriei. Ceea ce se degradează este abilitatea de reactualizare, nu abilitatea de a crea sau stoca informații.

Un lucru semnificativ pentru relația între memorie și învățare s-ar rezuma astfel: dacă un item nu este repetat suficient, el este pierdut din memoria de scurtă durată și nu intră în cea de lungă durată. Memoria este foarte asemănătoare cu o bibliotecă. Dacă acea bibliotecă are sute de mii de cărți stocate în ea, într-o manieră randomizată, vei constata că este absolut imposibil să primești vreo carte. Dar dacă cărțile sunt stocate sistematic (după subiect sau autor spre exemplu), atunci reamintirea devine simplă și rapidă. Codarea este echivalentul unui index al unei biblioteci. Dacă înregistrezi fiecare informație cât mai corect încă de la început, vei fi capabil să o reactualizezi cât mai ușor mai târziu. Toți psihologii sunt de acord cu faptul că, cu cât e mai bună codarea și asociațiile mai multe, cu atât mai bună va fi reamintirea.

De ce uităm?

Creierul nostru are o tendință naturală de a uita lucruri, indiferent că s-au respectat pașii necesari pentru a reține informația pe termen lung. Sunt două teorii de bază. Una este că memoria se estompează pe măsură ce trece timpul așa cum soarele decolorează perdelele. Cealaltă teorie este că numărul de noi experiențe care apar, slăbesc memoria inițială, aglomerând amintirile vechi. Aceasta se numește teoria interferențelor.

Din fericire, datorită unui număr de experimente interesante, acum pare a fi clar că interferența este cauza principală a uitării, mai degrabă decât degradarea odată cu trecerea timpului. Și cu cât mai similare sunt evenimentele (faptele) care intervin, cu atât mai intensă este uitarea, acesta fiind factorul de confuzie.

De cele mai multe ori uitarea se produce deoarece procesul prin care informația a fost memorată nu este eficient. Procesul de memorare include tehnici adoptate accidental, fără ca măcar să fie verificată eficiența lor, și astfel ca rezultat, ajungem să ne mirăm de ce majoritatea informațiilor pe care încercăm să le învățăm în viața de zi cu zi par ”a nu se lipi de creierul nostru”.

Cercetătorul H.F. Spitzer a efectuat un experiment pentru a testa câtă informație este capabilă să rețină o persoană dacă învață materialul spontan (fără a utiliza metode de memorare). Rezultatele arată că subiecții au putut să-și amintească doar următoarele:

după 1 zi: 54%
după 7 zile: 35%
după 14 zile: 21%
după 21 de zile: 19%
după 28 de zile: 18%

Rezultatele arată că un student mediu este capabil să-și amintească doar 18% din munca sa după un decalaj de 28 de zile. După o vacanță de 28 de zile, profesorul trebuie să înceapă din nou să-și învețe elevii, care deja nu mai au stocate 100% informațiile, ci 18%. În acest context îl cităm pe Bruno Furst care zicea următoarele: „Știți la fel de bine ca mine că este cu totul greșit să presupunem că orice subiect pe care l-am învățat și stăpânit odată va rămâne proprietatea noastră mentală pentru totdeauna.”

Pentru a reflecta tendința de mai sus, psihologul german Hermann Ebbinghaus, un pionier în studiul experimental al memoriei, a promovat conceptul de curbă a uitării. Curba uitării explică ipoteza declinului retenției memoriei odată cu trecerea timpului. Imaginea de mai jos ilustrează conceptul și arată cum, după însușirea informațiilor, le pierdem în câteva zile sau săptămâni, dacă nu există încercări de a le păstra.

Un alt concept interesant este Puterea/Tăria memoriei care se referă la durabilitatea păstrării informațiilor. Cu cât memoria este mai puternică, cu atât persoana este mai capabilă să rețină informațiile. Graficul de mai sus arată că, de obicei, oamenii tind să piardă semnificativ cunoștințele noi din memorie în câteva zile, cu excepția cazului în care revizuiesc conștient materialul învățat.

Există două preocupări cheie pe care le subliniem aici, care devin piedici în solidificarea învățării noastre și păstrarea informațiilor din creierul nostru. În primul rând, nu suntem siguri că folosim cele mai bune modalități de a învăța ceva nou. Acest lucru are ca rezultat pierderea unei cantități semnificative de timp prețios din cauza neutilizării metodologiei potrivite pentru a învăța. Al doilea domeniu de îngrijorare este că majoritatea oamenilor sunt fie ignoranți, fie nu acordă atenție tendinței de a uita, conform curbei uitării.

Ebbinghaus a descoperit, de asemenea, un alt termen, efectul de distanțare sau de spațiere care are legătură cu întărirea memoriei. Acesta arată că timpul alocat pentru învățarea unui anumit subiect este semnificativ mai mic dacă învățarea este spațiată într-un anumit cadru temporal. De exemplu, o sarcină care ia 30 de minute învățată toată într-o zi, va lua 22 de minute dacă este spațiată pe două zile.

Similar, reactualizarea crește dacă este o scurtă pauză între 2 prezentări ale aceluiași material. Mai mult decât atât, dacă subiectul se testează singur și reușește să-și amintească răspunsul corect, memoria legată de acele fapte va fi considerabil îmbunătățită comparativ cu situația în care acele fapte îi sunt expuse de-a gata. Implicarea activă este întotdeauna mai puternică decât învățarea pasivă.

Practic, acest efect sugerează că „înghesuirea”, comasarea învățării (intensă, în ultimul moment înainte de examen) nu o să fie la fel de eficientă ca și studierea la anumite intervale de timp cu pauză între ele. Deși, nu veți vedea rezultate evidente într-o perioadă scurtă de timp, acest lucru are însă un efect durabil în păstrarea informațiilor pe termen lung.

Ce contează pentru o codare bună și asociații puternice?

Cum ne putem îmbunătăți memoria?

Cercetările privitoare la memorie au evidențiat o serie de principii care îi îmbunătățesc tăria si fidelitatea reactualizării. Le vom expune succint în continuare.

• Primaritate

Tindem să ne reamintim mai multe aspecte de la începutul unui test sau a unei sesiuni de învățare.

• Recența

De asemenea, tindem să ne reamintim mai multe aspecte de la sfârșitul unei sesiuni de învățare.
Dacă corelăm aceste 2 efecte și exprimăm grafic eficiența tipică în memorizare, vom obține următoarea figură.

• Specificitatea

Aspectele pe care ni le reamintim cel mai ușor sunt cele concrete și care pot crea o imagine mentală. Conceptelor abstracte ne este mult mai greu să le dăm o realitate concretă sau o imagine.

Prin contrast, cuvintele cele mai ușor de reamintit sunt întotdeauna substantivele și adjectivele pentru că ele pot fi vizualizate și noi considerăm că vizualizarea este o cheie spre memorare.

• Organizare

S-a constatat că se memorează mai eficient itemii care se pot organiza în clustere sau grupuri după diverse criterii de asociere. Deși, ele nu au fost grupate inițial împreună, este probabil că ele vor fi reamintite în grupuri.

De exemplu, îți vei reaminti mai bine cuvintele dacă faci una sau mai multe propoziții conectând cuvintele într-o scurtă poveste. O vei engrama și reactualiza mai eficient dacă povestea va fi mai ușor de vizualizat și cel mai bine dacă povestea va fi dramatică, vulgară sau comică, ori într-un anume fel în care va implica emoțiile.

• Codarea duală

Motivul pentru care o listă de itemi învățată în forma unei imagini este mult mai ușor engramat decât o listă echivalentă în forma unei înșiruiri de cuvinte printate, este faptul că prima este stocată vizual, cât și verbal. O listă însoțită de imagini implică ceea ce psihologii numesc codare duală și știm că, cu cât mai puternică este codarea, cu atât mai durabilă e memoria și cu atât mai ușoară este reamintirea. De fapt, idealul nu este doar dualul, ci o codare implicând mai multe simțuri.

• Semnificația

Nu poți deveni implicat în ceva până nu-i înțelegi semnificația pentru tine în mod personal. Odată ce are semnificație, poate fi asociată în minte cu alte cuvinte sau fapte deja cunoscute sau înțelese. Se constată că encodarea pe baza semnificației este de 3-4 ori mai puternică decât o simplă stocare fără nicio legătură cu propria persoană.

Dacă nu te ”implici” în noua informație, nu va fi procesată decât la un nivel superficial, intrând pe o ureche și ieșind pe alta. De aceea, îți amintești rezultatul unei probleme care a fost inițial dificil de rezolvat căci implicarea duce apoi la o procesare profundă a materialului și, deci, la o memorie mai eficientă.

• Efectul Von Restorff

Von Restorff a descoperit că memorizarea se bazează pe faptul că un item trebuie să iasă în evidență deoarece era diferit (și poate avea o asociație vizuală puternică). Dacă vrei să-ți reamintești ceva, asigură-te că iese cumva în evidență – prin culoare, bizarerie, amuzament, vulgaritate. Elementele ce ies în evidență au fost măsurate pentru a crește nivelul pragului atenției și s-a constatat că îți vei reaminti mai bine ceva, dacă este prezentat într-un mod în care focusează atenția sau stimulează un organ de simț sau o emoție.

Prin simpla introducerea în listă/lecție/lectură a unor itemi de înaltă reactualizare se poate stimula intens atenția ce va duce apoi la îmbunătățirea proceselor memoriei.

Există însă și o altă implicație interesantă în graficul de mai sus. Cu cât mai lungă e lecția sau lectura, cu atât mai greu va fi subiectului să își mențină atenția sau să își reamintească.

Simpla manevră de a împărți lecția în două părți cu o pauză între ele va îmbunătăți nivelul general al reamintirii pentru că este mai mult din Efectul Primarității și Recenței implicat.

• Principiile

Uneori, în învățare ne ajută dacă descoperim principiul, procedeul de organizare a informației. Rețineți că principiul implicat este întotdeauna mai eficient decât încercarea de a reaminti detaliile, specificul. Maeștrii de șah pot juca legați la ochi, nu pentru că își reamintesc fiecare piesă, ci pentru că rețin paternul general. În cazul învățării accelerate trebuie să luăm în considerare principiile pentru că reprezintă o modalitate de a îmbunătați memoria cu un minimum de efort în codare și o excelentă reactualizare.

Când înțelegem principiul implicat, îi dăm subiectului semnificație și relevanță personală. Am înregistrat în propria noastră memorie un fișier index de bibliotecă. Ne reamintim foarte greu sau incomplet ceva ce nu este semnificativ pentru noi, dar ne reamintim ușor ceea ce are semnificație și în special semnificație emoțională particulară (Brierly, 1966).

• Contextul

Cunoscând contextul în avans e mai simplu să înțelegi și apoi să-ți reamintești. În memorizarea a orice, este vital să-ți faci o idee despre ansamblu, astfel încât să poți înțelege principiul general înainte de a înțelege. E necesar să umpli întâi fundalul și apoi sistematic detaliile. Acesta este un principiu de cartare natural și spontan căci omul primitiv și-a dezvoltat memoria, în principal, prin construirea de hărți mentale prin care înregistra rute și locația adăpostului și mâncării. Pentru că el avea un limbaj limitat, instinctul de cartare trebuia să se bazeze pe abilitatea de a vizualiza – de a-și imagina scena cu ochii minții.

Memoria eidetică este abilitatea care permite subiectului să reproducă scenele în minte aproape ca un echipament de înregistrare video. Implicațiile faptului că ne reamintim mai bine în același mediu, ar fi că cei mai mulți oameni învață mai bine în aceeași bancă/scaun/context.

De aceea, reamintirea s-ar putea produce mai bine în împrejurările în care învățarea originală a avut loc. R.N. Shiffrin scriind în ”Modelele memoriei umane” a dovedit eficiența flash card-urilor în învățarea cuvintelor și a constatat că subiecții își reaminteau nu doar cuvintele și traducerea lor, dar și mărimea și culoarea literelor și împrejurările în care au fost inițial învățate. 

Centrul de resurse pentru
educaţie şi familie Doxamus

Mun. Iaşi, str. Bălţi 2A, România
Tel. + 40 742154545
doxamus@yahoo.com
brainfitness.ro

A.O. Filiala din Moldova
a Asociaţiei Amici dei Bambini
Mun. Chişinău, str. Calea Ieşilor 13 of. 82
Republica Moldova
Tel. +373 22 59 59 31
chisinau@aibi.it